sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Joi 22 noiembrie in cadrul asociatiei noastre am vizionat filmul rusesc "Catelusul ".

duminică, 4 noiembrie 2012

“Din suflet, pentru inimi de copii” În cadrul activităților săptămânale din sediul asociației, aflat în corpul B al Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, pe care le desfășoară Asociația „Tineretul Ortodox Român” filiala Piatra Neamț precum: cerc de literatură și pictură,șezători duhovnicești,pelerinaje,vizionări de filme tematice,concerte,conferințe,se înscriu și atelierele de confecționat metaniere și cruciulițe din șnur. Metanierul - reprezintă o înșiruire de noduri, facute de regulă din lână, sau de bobițe de lemn, folosit pentru a aduna mintea la rugăciune și pentru a o feri de împrăștierea gândului. Mătaniile se folosesc în special când se rostește rugăciunea lui Iisus, anume: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul.". Aceasta nu este însă singura rugăciune ce poate fi rostită astfel, ci oricare alta, de regulă, toate rugăciunile scurte. Studii recente au relevant faptul ca relațiile afective și stările emoționale conturează ceea ce denumim „inteligență emoțională”.Ea este aceea care ne ajuta să ne facem placuți în colectivul din care facem parte, să putem comunica eficient,să știm să ne apropiem de cei pe care-i simpatizăm sau pe cei pe care vrem să-i ajutam.Inteligența emotională este factorul de legatură,liantul între o persoană și mediul din care face aceasta parte. În acest context,unul dintre obiectivele ATOR-ului este educarea tinerilor în sensul omeniei,generozitatii,receptivitatii la durerile si bucuriile celor din jur.Având în atenție și preocupare toate acestea,s-a conceput această acțiune de implicare a tinerilor atoreni în acțiuni social-umanitare,întitulându-l “Din suflet, pentru inimi de copii” adresată copiilor din Centrul de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca“ din Piatra Neamţ și desfășurată joi 25 octombrie. Astfel ca rezultat al muncii mâinilor lor în sediul asociației tinerii atoreni au pregătit pentru acești copii,pe lângă oferirea de metaniere si cruciulițe și un program educativ ce a constat în jocuri interactive de socializare şi comunicare.Pe chipul „acestor mai mici ai nostri” s-a întrezărit zâmbetul,candoarea dar și bucuria de a ne primi în ceea ce numesc ei “acasă” Ei sunt copiii nostri, ai tuturor ! Au învățat mult prea devreme să se confrunte cu dificultățile vieții. Multi dintre ei nici nu-și mai aduc aminte cu exactitate ce anume li s-a întâmplat, cum au ajuns aici sau care este povestea vieții lor. Altii nu vor să-și aducă aminte, să retrăiască acele momente atât de dureroase pentru ei. Ne-am concentrat acțiunile si activitățile și către copiii din acest centru bineștiind că aceștia au nevoie acută de afecțiune si atenție.Pentru atoreni e o lecție de educare a respectului și afecțiunii față de copiii instituționalizați dublată de cultivarea respectului si dorintei de a darui material și,mai ales,spiritual, Împreună le putem schimba viitorul! preot Nicău Nicolae